inteleg,despre aceasta istorie, dar aceast serial nu se ridica la nivelul asteptarilor istorice, . Gyebek si Seondeok avand mai multe continute fie care impuls gandit profund la inima. Dar in acest serial e clar prevazator ,joca simplu, ca un exeplu, strigand la atac.La KimYushin standui mai bine intr-un oficial de la curte el are multa personalitate cand e vorba de Politica.
Da Intradevar e adevarat ce zici, Serialele Gyebek si Seondeok nu pot fi comparate cu acesta ,ele sunt cu mult mai sus.Amu depinde regizorul, ca actorii au tot ce le trebe depinde cum interpreteaza ,
Si Gye Baek si Qeen Seondeok au avut fiecare scenariul sau,tema serialulul si personajele se pliaza,de obicei, pe scenariul respectivului serial,altfel am avea aceiasi poveste cu actori diferiti.Multumesc APT ptr. traducere si postare.
dupa atitea episoade eu tot n-am inteles de ce silla era indreptita sa uneasca cele trei regate. mai degraba nu era, baekje si mai ales goguryeo fiind mai indreptatite sa o faca. si vrea sa unifice nu prin forte proprii dar se folosesc si de un imperiu strain care n-avea nici un interes ca in loc de trei regate, unul mai mare si doua mai mici, sa apara unul singur puternic.
Multumesc mult pt acest episod APT pt treaba asta excelenta mii de multumiri :)
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru acest ep minunat APT
RăspundețiȘtergerece tare e !mia placut lupta foarte mult.
RăspundețiȘtergereCu foarte mare placere :)
RăspundețiȘtergereinteleg,despre aceasta istorie, dar aceast serial nu se ridica la nivelul asteptarilor istorice, . Gyebek si Seondeok avand mai multe continute fie care impuls gandit profund la inima. Dar in acest serial e clar prevazator ,joca simplu, ca un exeplu, strigand la atac.La KimYushin standui mai bine intr-un oficial de la curte el are multa personalitate cand e vorba de Politica.
RăspundețiȘtergereDa Intradevar e adevarat ce zici, Serialele Gyebek si Seondeok nu pot fi comparate cu acesta ,ele sunt cu mult mai sus.Amu depinde regizorul, ca actorii au tot ce le trebe depinde cum interpreteaza ,
RăspundețiȘtergereSi Gye Baek si Qeen Seondeok au avut fiecare scenariul sau,tema serialulul si personajele se pliaza,de obicei, pe scenariul respectivului serial,altfel am avea aceiasi poveste cu actori diferiti.Multumesc APT ptr. traducere si postare.
RăspundețiȘtergeremultumesc-ATP- SUNTETI O ECHIPA MINUNATA-VA DORESC O SAPTAMINA PLINA DE SANATATE SI PUTERE DE MUNCA--VA RESPECT --
RăspundețiȘtergereREZUMAT: Visul Regelui – Episodul 1 (Summary written by Stoica Nicusor)
RăspundețiȘtergerekseriale.blogspot.ro/2013/08/visul-regelui-episodul-1.html
dupa atitea episoade eu tot n-am inteles de ce silla era indreptita sa uneasca cele trei regate. mai degraba nu era, baekje si mai ales goguryeo fiind mai indreptatite sa o faca. si vrea sa unifice nu prin forte proprii dar se folosesc si de un imperiu strain care n-avea nici un interes ca in loc de trei regate, unul mai mare si doua mai mici, sa apara unul singur puternic.
RăspundețiȘtergereSuperb serialul.Multumesc pentru traducere.
RăspundețiȘtergeresuperb serial
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate.
RăspundețiȘtergere